Our Hosting Solutions

Produse apicole sunt de milioane de ani iar omenirea foloseşte şi cercetează produsele apicole. Utilizarea mierii şi a produselor apicole în scopuri terapeutice poartă numele de apiterapie. Apiterapia folosește diverse produse ale stupului: mierea de albine, polenul, păstura, veninul de albine, ceara de albine, propolis, lăptișorul de matcă, larvele de matcă, apilarninul și chiar aerul de stup și zumzetul albinelor.

Păstura este poate cel mai valoros produs al stupului, dar şi cel mai puţin cunoscut. Puţini ştiu ce este păstura şi cu mult mai puţini se încumetă să treacă la recoltarea ei. În esenţă, păstura este un polen modificat, hrana harnicelor albine. Sub influenţa substanţelor adăugate de albine, a microorganismelor, a temperaturii şi umidităţii ridicate din stup, precum şi datorită modului de conservare, polenul suferă o serie de transformari biochimice, transformându-se în păstura, produsul rezultat fiind diferit de polenul iniţial.

Produse apicole

Păstura acoperă toată gama de recomandări ale polenului: afecţiuni hepatice, anemii, stres, reumatism, reglarea tranzitului intestinal, afecţiunile de colon, mai ales cele însoţite de constipaţii (enterocolite, colite de fermentatie sau putrefactie, constipatii cronice de diverse etiologii), însă acţiunea ei este mult mai rapidă şi mai puternică. Lăptişorul de matcă este destinat hrănirii larvelor tinere şi a matcilor adulte.

El este folosit la hrănirea acestora imediat ce este secretat şi nu este niciodată stocat, motiv pentru care nu este consumat din vechime, precum celelalte produse ale stupului. Datorită concentraţiei mari de substanţe hrănitoare care intră în compoziţia sa, lăptişorul de matcă este bogat în nutrienţi indispensabili organismului fiind un remediu excelent cu multiple aplicaţii: nutritiv, antiviral, antibiotic cu spectru larg, creşte durata vieţii prin ameliorarea calităţii multiplicării celulare, creşte pofta de mâncare, anabolizant natural, afrodisiac , energizant, vitaminizant şi chiar antidepresiv. În plus, o cură cu acest remediu natural alungă oboseala şi combate efectele stresului.

Produse apicole

Tinctura de propolis este de asemenea un produs natural, pentru uz intern şi extern, fiind deosebit de valoros cu rol antibacterian, antiinflamator, antiseptic, cicatrizant şi regenerator. Polenul crud poliflor are un conținut bogat în gama de vitamine de tip B, proteine și minerale, astfel suplinește cu succes carențele alimentare. Acesta aduce un surplus de energie în organism, este un excelent antianemic, fiind indicat îndeosebi persoanelor ce trăiesc în mediul urban, care datorită ritmului de viață agitat, sunt supuse la diverse forme de stres.

În plus, polenul crud se păstrează la congelator, dar nu îngheață, datorită conținutului scăzut de apă (aproximativ 8-10%), lucru care permite consumarea imediată după ce a fost scos din congelator. Desigur, şi mierea, atât de cunoscută are proprietăţiile sale benefice, fiind singurul aliment neperisabil. Depozite de miere au fost descoperite inclusiv în interior piramidelor, mierea nefiind alterată, păstrându-şi exact aceleaşi proprietăţi. Mierea moşteneşte proprietăţile alimentare şi curative ale plantelor din care a fost adunată, conţinând peste 50 de substanţe hrănitoare, printre care: vitaminele B1, B2, B6, E, K, C, provitamina A – carotenul, acid folic şi numeroase microelemente: aluminiu, fier, iod, beriliu, bor, potasiu, sau calciu.

Produse apicole

Cu toate că un kilogram de miere de albine consumată oferă organismului uman 4100 calorii, mai mult decât oricare alt aliment, aceasta este indicată în multe dintre dietele şi regimurile alimentare. Utilizată în locul zahărului previne apariţia cariilor dentare. Însă, cu toate acestea, fiind atât de populară, pe piaţă au apărut numeroase forme falsificate ale acesteia. Mierea falsificată obţinută din zahăr şi îndulcitori nu cristalizează niciodată, însă mierea naturală va cristaliza întotdeauna, aceasta fiind marea diferenţă dintre mierea naturală şi cea falsificată. Cum procesul de cristalizare nu este bine delimitat în timp, fiind determinat inclusiv de florile din care aceasta a fost recoltată de albine, testul cristalizării nu este tot timpul cel mai la îndemână.

Pentru a fi siguri că produsele apicole sunt dintr-o sursă naturală, este recomandat să fie achiziţionate din magazine specializate în produsele naturiste, cu etichete certificate. Astfel, evitându-se un produs ce poate limita beneficiile miraculoase ale produselor apicole. Zumzetul albinelor din natură pare mai important acum, nu?

*******

Retete cu miere pentru: Afectiuni cardiace, afectiuni gripale, afectiuni hepatice, angina pectorala, insomnie, prostatita, reumatism, spasmofilie, tuberculoza pulmonara, tuse banala, tuse convulsiva, arsuri, caderea parului, constipatie, degeraturi, fisuri anale. Cititi si despre: Polen, propolis, laptisorul de matca, veninul de albine si ceara.

Afectiuni cardiace

Miere de albine (tei si salcam) – 3 lingurite pe zi.
Capaceala (un amestec de miere, ceara si propolis), care trebuie mestecata ca o guma, chiar dupa ce s-a terminat mierea din ea, deoarece ceara intrata in tractul digestiv are un puternic rol de lubrifiant al vaselor de sange, ajutand in acelasi timp si la optimizarea functionarii cordului.
Laptisor de matca in amestec cu miere, care are functii vasodilatatoare – 1 lingurita pe zi.
Afectiuni gripale

Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole /

Inhalatii cu ceara de albine: se aseaza pe ochiul de aragaz o placa de tabla curata, pe care, dupa ce s-a infierbantat, se pune cate o bobita de ceara de marimea unui bob de grau. Se va ridica un firicel de fum, pe care il vom inhala: o inspiratie pe nas si una pe gura, pana la topire, apoi se repeta inca de cinci ori.
Tinctura de propolis 30%: se pun la radacina limbii doua picaturi, cate una de fiecare parte.
Gargara: se pun 30 de picaturi de tinctura de propolis in concentratie de 30% intr-un pahar cu ceai de galbenele sau de musetel. Se face o gargara cat mai profunda si de durata, apoi se inghite solutia.

Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole / Produse apicole /

In cazuri de nas infundat, rinite etc., se face un amestec in parti egale (cate un varf de cutit) de galbenele, coada-soricelului si rostopasca. Se opareste o lingurita de plante cu 100 ml apa, apoi se adauga trei picaturi de tinctura de propolis. Se amesteca bine dilutia, apoi se pune in fiecare nara continutul unei pipete, dar picatura cu picatura, in asa fel ca operatiunea sa dureze circa 5 minute.
Afectiuni hepatice
In afectiunile hepatice se foloseste siropul de rostopasca. Acest leac reface celulele hepatice. Se pune sa fiarba un litru de apa – seara la ora 7- si dupa ce da in cateva clocote, se adauga in el 5 grame de rostopasca maruntita (uscata). Se acopera vasul cu un capac si se aseaza la cald, intre perne, pana a doua zi dimineata la ora 7. Atunci se strecoara si se amesteca cu 200 g miere de albine, pana ce se dizolva complet, si se pune intr-o sticla. Din ora in ora, se ia cate o lingura (de lemn) de sirop, de zece ori pe zi. Acest tratament se poate repeta doar dupa sase luni.

Angina pectorala
Sirop: ceapa rosie de Fagaras (care contine multa biotina), in amestec cu miere de albine (de tei sau salcam), suc de lamaie si suc de usturoi. Se lasa la plamadit, intr-un litru de apa fiarta, timp de 2-3 zile, si apoi se consuma cate o lingurita de 3 ori pe zi.

Insomnie
Se folosesc 100 g de ceapa data prin razatoare. Se fierbe la foc mic 15 minute, intr-un vas acoperit. Se lasa sa se raceasca putin, se stoarce, se strecoara si la lichidul obtinut se adauga 50 grame de miere. Se amesteca bine pana la omogenizare. Se bea caldut (toata cantitatea), seara, inainte de culcare. Se repeta pana la vindecare. Top

Prostatita

Ceaiuri: urzica moarta, spin (1 gram la 200 ml apa), busuioc, galbenele.
Bai de sezut: tataneasa, musetel, galbenele.
Ulei de dovleac: se ia cate o lingura seara, la culcare.
Produse apicole: polen, pastura (polen tratat de albine cu acid lactic, pentru a-l conserva si pastra pe timpul iernii), propolis mestecat circa 3-5 minute (atentie la alergici, poate provoca pareze temporare), supozitoare cu propolis. Sunt indicate si masuri foarte severe de dieta alimentara: trebuie eliminate din consum bauturile, tutunul, cafeaua, condimentele, preparatele alimentare iritante, sarea in exces, consumul exagerat de lichide.
Reumatism

Cataplasme: frunze de varza, paie de ovaz, argila, cartofi cruzi taiati felii, hrean cu faina de mustar, ceapa taiata marunt si amestecata cu ulei de in (sau seminte fierte).
Bai: frunze de frasin, fan, castan, radacina de stuf, radacina de papura.

Produse apicole

Gimnastica medicala pentru intretinerea musculaturii, care datorita durerilor se atrofiaza.
Masaje cu produse apicole: miere cu otet de mere, impachetari cu ceara, unguent pe baza de venin de albine.
Regim dietetic care sa elimine factorii de risc: fumat, bauturi alcoolice, exces de sare, evitarea spanacului si a steviei (care contin oxalati de calciu) si inlocuirea acestora cu loboda si urzica.
Spasmofilie
Se iau 7 oua, de preferinta de la gaini crescute acasa sau cele cu coaja rosie, si se aseaza intr-un borcan de 0,800 kg. Peste ele se pune zeama de lamaie pana se acopera totul. Se pune capacul si se lasa 7-8 zile. In acest timp, cu coada unei linguri de lemn se mai agita usor. Dupa dizolvarea cojilor de oua in zeama de lamaie, se trece lichidul prin strecuratoare. In final, se strecoara si prin tifon, astfel ca raman doar cateva mici resturi gelatinoase. Lichidul obtinut se amesteca cu un litru de miere de albine naturala.

Produse apicole

Din acest amestec se iau trei linguri pe zi. (Tratamentul se face mai ales in lunile calendaristice care contin in denumire litera R.) Top

Tuberculoza pulmonara

Inhalatii cu tinctura de propolis 30% pusa in ceai de busuioc, brad, pin sau menta.
Pulverizatii cu tinctura de propolis: 50 de picaturi in 50 g din ceaiul mai sus mentionat.
Crema de propolis: 30 g propolis in 50 g miere de tei sau de munte.
Fagure de miere sau capaceala, mestecate pana la consumarea totala.
Usturoi (4-5 catei), consumat ca atare sau sub forma de suc.

Produse apicole

Se indica consumul in paralel cu putina slanina de porc si un pahar de bors.
Regim dietetic: una pana la trei zile pe saptamana se va tine un regim de cruditati. Sunt interzise fumatul, consumul bauturilor alcoolice, al cafelei si al condimentelor in exces.
Tuse banala
Se fierbe o lamaie la foc moale, timp de 10 minute. Prin fierbere, lamaia se inmoaie, astfel incat se va obtine din ea o cantitate mai mare de suc si, in acelasi timp, se inmoaie si coaja. Lamaia se taie in doua si se stoarce bine intr-un pahar. La sucul obtinut se adauga doua linguri de glicerina (din punct de vedere farmaceutic, doua linguri echivaleaza cu 30 g). Amestecul se agita bine, apoi paharul se umple cu miere. Daca avem un acces de tuse in timpul zilei, luam o lingurita de sirop, dupa ce amestecam bine continutul. Daca suntem treziti noaptea de tuse, luam cate o lingurita de sirop la culcare si una noaptea, cand ne trezim. Daca suferim de o tuse rebela, luam 6 lingurite de sirop pe zi si anume: dimineata dupa sculare, inainte de pranz, dupa masa de pranz, la cateva ceasuri dupa aceasta, apoi la cina si la culcare. Pe masura ce tusea cedeaza, micsoram numarul dozelor pe zi. Top

Tuse convulsiva

Tinctura de propolis: intr-un pahar mic cu ceai de ienupar se adauga 30 de picaturi de tinctura de propolis. Se face gargara cat mai mult, apoi se inghite.
Miere de albine de tei: in acelasi tip de ceai se adauga doua linguri de miere la o cana de 0,250 l si se beau doua cani pe zi, cu sorbituri mici. (Atentie! Este contraindicata la diabetici.)
Capaceala: se mesteca pana la consumarea totala.
Inhalatii cu ceara de albine: inhalatii cu ceai de tei, menta, muguri de brad, busuioc si marar. Acestea se realizeaza prin asezarea pe o cana de tabla a unei palnii cu gura in jos si inhalarea aburului degajat.
Arsuri
Se unge partea vatamata cu miere naturala si se acopera cu o bucatica de folie de plastic, dupa care se pune un bandaj. Tratamentul se face dimineata si seara, pe o perioada mai lunga. Inaintea fiecarui tratament se spala pielea cu ceai de musetel sau de tei.

Caderea parului

Ceai (decoct) din: mesteacan (frunze, coaja sau seva), tintura, iedera, menta, patlagina si zeama de lamaie.
Zeama de ceapa si zeama de usturoi amestecate cu miere de albine.
Utilizare: in prima zi, dupa ce se spala parul bine cu apa fierbinte, se maseaza pielea capului cu ceaiul obtinut circa 10 minute. In a doua zi, se foloseste la masaj a doua solutie.
De precizat ca masajul trebuie sa fie intens si sa se faca pana se incalzeste pielea capului. Dupa aceea trebuie invelit capul cu un prosop pana la uscarea parului si disparitia efectului revulsiv. Top
Constipatie

In fiecare dimineata, se bea – pe stomacul gol – un pahar de apa calduta statuta (cel putin 24 de ore). Dupa aceea, se mananca un mar ras amestecat cu doua lingurite de miere si tarate cat cuprinde, pentru ca preparatul sa ramana moale ca o crema. Excludeti din alimentatie mezelurile, prajelile, conservele, painea alba, zaharul, cafeaua, alcoolul, tutunul, carnea si branzeturile fermentate. Bazati-va alimentatia pe fructe si legume proaspete.
In fiecare dimineata, pe stomacul gol, se ia o lingurita de miere cu un pahar de apa minerala (nu ceai), timp de o saptamana, pana se formeaza obisnuinta. l 1/2 kg de prune uscate se spala bine si se pun la fiert (ca pentru compot). Dupa ce au fiert, se scot samburii, iar pulpa rezultata se da prin masina de tocat. Se masoara cu o lingura pulpa si cate linguri rezulta atatea se pun de miere (la 1/2 kg de prune sunt 8-9 linguri, deci tot atata miere). Se amesteca totul bine si se pune intr-un borcan de 800 g (care se tine la frigider). Se ia cate o lingura, de trei ori pe zi, inainte de masa.
Degeraturi
De obicei, cad victime ale acestei afectiuni cei cu proasta circulatie periferica, sau mai bine zis, cei ce au maini si picioare reci, cei anemici si cei hipotensivi, deci cei care nu au o irigatie sanguina normala in locurile ce vin in contact cu factorii externi. Reactia normala a multora dintre noi este aceea de a aduce la caldura pe cel degerat. Acest lucru este gresit, deoarece poate provoca leziuni care vor trena in timp. Locurile vatamate trebuie tinute un timp la o temperatura usor peste zero grade; se vor face frictiuni cu zapada sau lichide reci, aceasta pana cand se va observa o inrosire a pielii, ceea ce inseamna ca sangele este prezent in tesuturi in cantitate mai mare. Regiunea respectiva se badajeaza apoi cu tinctura de propolis. Se aplica o compresa cu miere de albine dizolvata in ceai din coaja de salcie, pelin, frunze de nuc, catina alba sau paducel. Se mai frictioneaza cu felii de ceapa si zeama de lamaie. Trebuie evitate incaltamintea stramta, frigul, umezeala. Top

Fisuri anale

O igiena locala stricta. Lenjerie mereu curata.
Un regim alimentar lejer, fara condimente, alcool, cafea, alimente iritante.
Spalaturi cu ceaiuri din: galbenele, coada-soricelului, patlagina, papadie, soc, rostopasca si pelin.
Utilizarea de supozitoare cu propolis.
Evitarea sedentarismului, multa miscare pentru revigorarea muschilor.
Articol preluat cu permisiune de pe site-ul Tratamente Naturiste.com, de la pagina Polenul de albine – Retete cu miere.

****

Mierea (din latină melem; în greacă μελιττα înseamnă „albină”) este un produs apicol obținut prin transformarea și prelucrarea nectarului de către albine și depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana populației din stup. Obținerea mierii este scopul principal al apiculturii din prezent și din trecut. Conform statisticilor, producția anuală mondială de miere în 2005 a fost de 1,4 milioane de tone

Istoric

Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizațiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonienii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris „miere” de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastrointestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă. În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbește conversia zahărului în glucoză și fructoză). 

Clasificare

O albină pe un caliciu de Solidago.

• După proveniență:
  • – miere de flori, (florală), provenită din prelucrarea nectarului și polenului cules de albine din florile plantelor melifere,
  • – miere de mană, (extraflorală), provenită de pe alte părți ale plantei, în afară de flori; poate fi de origine animală sau vegetala.
• După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul:
  • – miere monofloră, provenită integral, (sau în mare parte), din nectarul florilor unei singure specii: (salcâm, tei, floarea soarelui, mentă)
  • – miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante.
• După modul de obținere:
  • – în faguri (se livrează în faguri),
  • – scursă liber din faguri ,
  • – extrasă cu ajutorul centrifugii ,
  • – obținută prin presarea fagurilor ,
  • – topită (fagurii sunt încălziți).
• După consistență:
  • – lichidă (fluidă),
  • – cristalizată (zaharisită).
• După culoare: – incoloră, galben-deschisă, aurie, verzuie, brună sau roșcată.
• După aromă, diversele sorturi de miere, se apreciază prin miros și degustare, indicându-se denumirea speciei de plante din care provin.

La clasificare se mai poate lua în considerare și: compoziția chimică, puritatea, puterea calorică.

Proprietăți fizice

Mierea este un aliment cu gust dulce și parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau cristalizat și culoare specifică, având un conținut mare de zaharuri și substanțe minerale, vitamine, enzime, acizi organici.

Culoarea. În raport cu substanțele colorate care se găsesc în nectar și care sunt pigmenți vegetali-caroten, clorofilă, xantofilă- culoarea mierii diferă de la incolor până la neagră. La mierea de nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un galben viu, până la portocaliu. Cu timpul, mierea își pierde culoarea inițială, de obicei se închide la culoare, iar în timpul cristalizării se deschide.

Producerea mierii

Producerea mierii de către albine este un proces complex de transformare a materiei prime în miere, începând cu recoltarea și terminându-se cu căpăcirea celulelor din faguri. Albinele lucrătoare recoltează nectarul sau mana cu ajutorul aparatului bucal (trompa) și le înmagazinează un timp în gușă, unde sunt amestecate cu salivă, iar la sosire transferă conținutul zaharat albinelor din stup, care îl prelucrează în continuare, până se obține produsul finit.

Compoziție chimică

Există numeroși factori care influențează compoziția chimică a mierii: calitatea și compoziția materiei prime (nectar sau mană), abundența acesteia, factorii climatici, modul de exploatare a albinelor, modul de recoltare, condiționare și conservare. Mierea obținută va avea caractere specifice condițiilor în care s-a produs.

Elementele care intră în compoziția mierii pot fi împărțite în trei grupe: apă, substanțe zaharoase, substanțe nezaharoase.

Constituenți majori

Constituenții majori ai mierii sunt apa și substanțele zaharoase, care reprezintă 99% din miere.

În mod normal, mierea recoltată, prelucrată și conservată în condiții bune are umiditatea între 17-18%. Nectarul adus în stup are un conținut mare de apă (peste 52%), dar căpăcirea se face numai după ce umiditatea este de maxim 20%, procentul de apă din miere fiind invers proporțional cu gradul de umplere al fagurilor. Umiditatea atmosferică ridicată determină creșterea umidității din stup, cât și o umiditate ridicată a mierii, datorită proprietăților higroscopice ale acesteia.

În încăperile de depozitare umiditatea atmosferică nu trebuie să depășească 60%. Mierea cu un conținut ridicat de glucoză, (cum este cea de rapiță), va fi mai higroscopică și va avea o perioadă de conservare mai scăzută, trebuind să fie păstrată în vase etanșe și depozitată în încăperi uscate. Mierea cu un raport glucoză / fructoză subunitar, (cum este cea de salcâm sau trifoi), poate fi destinată unei consumări mai îndelungate. Mierea cristalizată este întotdeauna mai higroscopică decât cea fluidă sau lichidă. Creșterea umidității mierii peste 20% duce la scăderea calității acesteia și favorizează dezvoltarea levurilor care produc fermentarea.

Mierea poate fi considerată o soluție concentrată de zaharuri, datorită faptului că principalii componenți ai mierii sunt substanțele zaharoase:

Glucidele sunt aldehide sau cetone ale unor alcooli polivalenți și în funcție de posibilitatea lor de a se hidroliza se împart în:

• glucide nehidrolizabile, numite oze, monoze, sau monozaharide, (zaharuri simple). Ozele sunt oxialdehide sau oxicetone provenite din oxidarea unor polialcooli și sunt denumite după numărul atomilor de carbon, cele mai răspândite fiind:
  • – pentoza
  • – hexoza
  • – glucoza

• glucide hidrolizabile, (capabile de a fi descompuse sub influența acizilor sau enzimelor în zaharuri mai simple), numite ozide, care se împart în:
  • holozide, (în alcătuirea cărora intră în exclusivitate monozaharidele), fiind cele mai importante pentru studiul mierii, iar dintre acestea:
    • – zaharoză
    • – maltoză
    • – trahaloză
    • – melecitoză
    • – pentozani
    • – fructozani
  • heterozide, (în alcătuirea cărora intră o componentă glucidică și una neglucidică (sau aglicon).

Dextrinele. În miere se mai găsesc în cantități mari și alte holozide complexe sau heterozide ca mucegaiuri, gume, etc, denumite impropriu dextrine. În mierea de mană dextrinele pot depăși 5%. Prezența dextrinelor mărește vâscozitatea mierii și îi dă un aspect cleios, neplăcut.

Cantitatea medie (%) a constituenților majori ai mierii, conform rezultatelor studiilor[2] efectuate în patru țări, printre care s-a aflat și România. Coloana „interval” cuprinde valori individuale de la cele mai mici la cele mai mari, pentru 1063 de tipuri de miere studiate.

Constituenți minori

Substanțele nezaharoase se găsesc în cantități mici în mierea de albine, aproximativ 1% din miere, și nu sunt lipsite de importanță, contribuind la specificitatea acestui apreciat produs.

Fermenții (enzimele sau diastazele), sunt catalizatori biologici cu originea în celula vie. Din punct de vedere structural sunt compuși organici cu caracter proteic, având o componentă proteică, apoenzimă, (care îi conferă specificitatea de substrat) și o grupare chimică, coenzimă, (care determină activitatea catalitică a enzimei). Acțiunea enzimelor este reversibilă, iar această proprietate se exercită atât asupra reacțiilor de descompunere, cât și asupra celor de sinteză.

Activitatea enzimelor este influențată de mai mulți factori:

• – temperatura optimă de activitate, (enzimele sunt total distruse la 80 °C, iar la temperatură scăzută se conservă);
• – reacția mediului, (enzimele din miere au pH între 4-7, pH-ul mic favorizând activitatea invertazei, iar pH-ul mare, pe cea a amilazei);)
• – prezența electroliților poate stimula sau inhiba activitatea enzimelor;
• – influența razelor ultraviolete are, de asemenea, efect asupra activității enzimatice.

Principalii fermenți din mierea de albine sunt carbohidrazele, iar dintre acestea:

• – invertaza și zaharaza (sucraza), acționează asupra zaharozei, scindând-o în glucoză și fructoză;
• amilaza:
  • – alfa amilaza (amilaza dextrinogenă), acționează asupra amidonului pe care îi transformă inițial în dextrine, iar în final în maltoză;
  • – beta amilaza (amilaza zaharogenă), acționează asupra amidonului pe care îi transformă direct în maltoză;

Sărurile minerale: Substanțele minerale totale din mierea de albine variază în limite foarte largi datorită multor factori, (natura materiei prime și gradul de impurificare al acesteia, condițiile climatice, modul de extracție, prelucrare și conservare, etc).

Principalele elemente minerale din miere sunt: sodiu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru, aluminiu, mangan, fier, clor, sulf, siliciu, cât și unele microelemente: beriliu, galiu, vanadiu, zirconiu, titan, nichel, staniu, plumb, argint.

Vitaminele: Mierea de albine este valoroasă și prin conținutul său în vitamine, care provin în exclusivitate din polenul și nectarul plantelor.

Principalele vitamine din miere aparțin celor două grupe:

• – hidrosolubile:
  • Vitamina B1 (tiamină), Vitamina B2 (riboflavină), Vitamina B6 (piridoxină), Vitamina PP (niacină), Vitamina H (biotină), Vitamina B12 (cianocobalamină), Vitamina C (acid ascorbic), acid pantotenic, acid folic, rutină;
• – liposolubile:
  • Provitaminele A, Vitamina K,

Utilizări

Prin calitățile sale nutritive este considerată un aliment de mare valoare în hrana oamenilor de toate vârstele, având utilizări largi în dietetică și terapeutică.

Mierea este foarte des folosită în alimentație, în bucătărie sau ca medicament, fiind foarte apreciată de medicina populară. De asemenea are importante aplicații în alimentația artificială, în alimentația pre- și postoperatorie, în pediatrie și ginecologie.

Valoarea alimentară și dietetică

Valoarea alimentară a mierii constă în primul rând în bogăția ei în zaharuri (70-80%), din acest punct de vedere, fiind un aliment energetic prin excelență. Majoritatea zaharurilor din miere sunt zaharuri simple, (glucoză și fructoză), care nu mai necesită o prelucrare specială prin digestie, fiind direct asimilate și arse complet, până la stadiul de bioxid de carbon și apă, eliberând energie în toate etapele de descompunere prin care trec. Un gram de zaharuri din miere eliberează ca și zahărul de sfeclă: 4,1 calorii, dar (spre deosebire de zahăr), această energie este pusă în totalitate la dispoziția organismului, astfel că mierea este un aliment ușor asimilat și digerabil. Deosebirea esențială a mierii de albine de zahărul comercial constă în conținutul său ridicat în unele substanțe nezaharoase (microelemente, enzime, acizi organici și vitamine), care își exercită efectul pozitiv atât prin acțiunea de reglare a unor funcții importante ale organismului, dar și contribuind la conferirea calităților gustative specifice („gust de miere”). Atât aspectul, culoarea, consistența și gustul fac din miere un aliment mult apreciat, dar mai ales aroma sa specifică, datorită conținutului în uleiuri eterice (volatile), parfumul mierii fiind identic cu parfumul florilor din care provine..

Valoarea terapeutică a mierii

Mierea de albine nu are doar calități nutritive ci, în urma studiilor, s-a demonstrat că are și o acțiune terapeutică eficientă, ce se exercită atât asupra afecțiunilor digestive, cât și în afecțiunile hepatobiliare, cardiovasculare, respiratorii, afecțiuni ale sistemului nervos, ale aparatului urinar, în bolile de nutriție și cele infecțioase, în afecțiunile sanguine și în cele cutanate.

Cu toate calitățile sale prețioase, mierea are și contraindicații pentru pacienții care suferă de obezitate, diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii, insuficiență pancreatică exocrină și pentru pacienții gastrectomizați, cât și în anumite tulburări alergice.

Indicațiile apiterapice vor fi făcute numai de către medicul specialist, ca la orice medicament, iar tratamentele vor fi aplicate sub directa sa supraveghere, avându-se în vedere acțiunile farmaco-fiziologice generale și specifice ale produsului apiterapic, starea pacientului și evoluția bolii.